,,NICI UN LUCRU IMPORTANT NU A FOST VREODATA REALIZAT FARA PASIUNE"
Georg Wilhelm Friedrich Hegel
Totalul afișărilor de pagină
luni, 9 iulie 2012
COSULET DIN INGHETATA UMPLUT CU INGHETATA TRICOLORA
INGHETATA CU CIOCOLATA SI LAMAIE
3 albusuri
200 g.ciocolata amaruie (50% cacao)
80 g.zahar pudra
600 m.frisca (30% grasime)
1 lingura coaja de lamaie
4 linguri zeama de lamaie
Coaja de lamaie rasa pe razatoarea fina,se toaca si mai fin la masina de cafea.Albusurile se mixeaza cu un praf sare pana se intaresc.Se adauga treptat zaharul si se mixeaza incontinuu pana devin bezea tare.Se adauga zeama si coaja de lamaie,mixand bine dupa fiecare.Frisca foarte rece se mixeaza spuma tare si se incorporeaza in bezea,apoi se adauga ciocolata topita la bain-marie.Se amesteca totul cu o paleta.
O forma se tapeteaza pe toata suprafata cu folie alimentara.Se toarna compozitia in vas,apoi se intinde bine pe peretii vasului,dupa care se da la congelator pana se intareste partial.Se retuseaza apoi cosuletul si se mai completeaza cu inghetata.Se da la congelator pana se pregateste a doua compozitie.
INGHETATA CU CIOCOLATA ALBA SI FRUCTE CONFIATE
600 ml.frisca (30 % grasime)
100 g.lapte condensat
100 g.ciocolata alba
ananas confiat
capsuni confiate
Frisca se mixeaza spuma tare.Se adauga laptele condensat,ciocolata rasa pe razatoarea fina si fructele confiate.Se amesteca bine dupa fiecare.Se toarna crema obtinuta peste inghetata cu ciocolata,apoi se da la congelator.
INGHETATA CU LAPTE CONDENSAT SI CAPUCCINO
600 ml.frisca (30 % grasime)
300 g.lapte condensat
5 linguri capuccino
Frisca se mixeaza spuma tare.Se adauga treptat laptele condensat si se amesteca bine cu o paleta.La final se adauga capuccino.Se omogenizeaza,apoi se toarna peste inghetata alba.Se da vasul la congelator 10-12 ore,apoi se rastoarna.
Mi-a mai ramas compozitie si am tapetat cu folie alimentara o galetusa mica,apoi am pus de jur imprejur piscoturi neinsiropate.Am turnat inghetata in trei straturi.Am turnat restul compozitiei in doua cutii de la frisca.
Este o inghetata cremoasa,fara cristale de gheata.Pofta buna!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)